- mahmur
- MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s.n. 1. (Adesea substantivat) Care nu şi-a revenit complet din beţie sau din somn; care este cu capul încă tulbure; care se simte indispus după beţie sau după un somn neîmplinit. 2. adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. s.n. Dispoziţie (bună sau rea) a cuiva. ♢ expr. (reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.Trimis de claudia, 21.09.2003. Sursa: DEX '98MAHMÚR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om mahmur după chef.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeMAHMÚR s. v. mahmureală.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimemahmúr adj. m., pl. mahmúri; f. sg. mahmúră, pl. mahmúreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmahmúr s. n.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMAHMÚR mahmură (mahmuri, mahmure) 1) Care este buimac de beţie sau de somn; în stare de indispoziţie provocată de beţie sau de nesomn. 2) pop. Care se află într-o stare de indispoziţie sufletească; lipsit de buna dispoziţie; posomorât; supărat. /<turc. mahmurTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXmahmúr (mahmúră), adj. – 1. Cu capul tulbure după beţie. – 2. Indispus, posomorît. – 3. (s.n.) Indispoziţie după o beţie. Mr. mahmur. tc. mahmur, din arab. mahmūr (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Şeineanu, II, 243; Lokotsch 1359; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχμούρης, bg. mahmuren, sb. mahmuran. – Der. mahmurie, s.f. (indispoziţie).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.