luncă

LÚNCĂ, lunci, s.f. 1. Şes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare şi prin vegetaţie specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka.

Trimis de ana_zecheru, 17.04.2009. Sursa: DEX '98



LÚNCĂ s 1. (prin Bucov. şi Mold.) prelucă, (Maram., Transilv., Ban. şi nordul Mold.) rât. (luncă unui râu.) 2. zăvoi. (luncă de sălcii.)

Trimis de siveco, 12.11.2008. Sursa: Sinonime



lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci

Trimis de siveco, 12.11.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



LÚN//CĂ luncăci f. 1) Porţiune inundabilă de teren, situată de-a lungul unei ape curgătoare şi caracterizată printr-o vegetaţie specifică. 2) Pădurice situată pe malul unei ape; zăvoi. /<sl. lonka

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



lúncă (lúnci), s.f. – 1. Pădure pe marginea unui rîu. – 2. Teren inundabil. – Megl. loncă. sl. ląka "mlaştină" (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 358; Cihac, II, 178; Byhan 317; Densusianu, GS, VI, 362), cf. v. slov. lonka, bg. lăka "vale", sb., cr. luka, slov. lôka. Semantismul este normal, cf. şi lat. palus › pădure. Pare inutilă ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s.n. (Munt., pădure la malul rîului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlăştinoase, de lîngă apă). cf. prelucă.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER