- leucă
- LÉUCĂ, leuci, s.f. Parte a carului formată dintr-un lemn încovoiat, cu un capăt îmbucat în osie şi cu celălalt prins de loitră, spre a o sprijini. ♢ expr. A fi lovit (sau bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zăpăcit, prostănac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka.Trimis de LauraGellner, 19.07.2007. Sursa: DEX '98LÉUCĂ s. (tehn.) (reg.) mănuşă, mână, (Munt. şi Dobr.) suian. (leucă la car.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeléucă s. f. (sil. leu-), g.-d. art. léucii; pl. leuciTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficLÉU//CĂ leucăci f. Piesă de lemn încovoiată, prinsă cu un capăt de osie, iar cu celălalt capăt de carâmb, care susţine căruţa sau carul. ♢ A fi pălit (sau bătut, trăsnit, lovit) cu leucăca (în cap) a fi zăpăcit, ţicnit; prostănac. [G.-D. leucii; Sil. leu-] /<bulg. levkaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXléucă (léuci), s.f. – Fuscel de loitră, parte a carului care se sprijină cu un capăt în osie cu celălalt în loitră. germ. Leichse, prin intermediul mag. löcs (Cihac, II, 170; Tiktin; Scriban). Forma leucă este o reconstrucţie analogică, pornind de la pl. leuci, leoci. cf. slov. levča, sb. lijevča, bg. levka (acesta din urmă probabil din rom.). – Der. leucaş, adj. (încovoiat, răsucit); leucit, adj. (bătut cu băţul).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.