- lene
- LÉNE s.f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinaţia celui căruia nu-i place, care nu doreşte, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ.Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Lene ≠ râvnă, silinţă, sârguinţă, zelTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeLÉNE s. indolenţă, lenevie, puturoşenie, trândăveală, trândăvie, (rar) lenevire, puturoşie, trândăvit, (înv.) tandur. (E de-o lene condamnabilă.)Trimis de siveco, 26.08.2006. Sursa: Sinonimeléne s. f., g.-d. art. léneiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficLÉNE f. Stare a celui care nu vrea, nu doreşte sau nu-i place să muncească; lenevie; trândăvie. [G.-D. lenei] /<sl. lĕniTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXléne s.f. – 1. Indolenţă, delăsare. – 2. Insectă (Pompilus viaticus). – Mr. leane, megl. leani. sl. lĕnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 169; Conev 100); cf. bg., rus. lĕnĭ. – Der. alene, adv. (cu trîndăvie, cu calm), cu -a caracteristic formaţiilor adv.; leneş, adj. (trîndav; inert, somnoros; animal, Bradypus); lenos, adj. (trîndav, lent, calm); leniv, adj. (trîndav), din sl. lĕnivŭ; leni, vb. (a trîndăvi; a lăsa pe seama altuia), din sl. lĕniti sę, s.f. bg. lĕnjă se; lenie, s.f. (înv., trîndăvie); leneală, s.f. (Mold., lene); lenevi, vb. (a trîndăvi), din leniv; lenevie, s.f. (lene); lenevos, adj. (trîndav); lenevitor, adj. (Trans., leneş).Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.