- leafă
- LEÁFĂ1, lefi, s.f. (pop.) 1. Partea scobită a unei linguri; găvan. 2. Tăişul, lama sapei, a bărzii, a toporului. – Din săs. le(i)fel (= germ. Löffel) "lingură" (influenţat de leafă2).Trimis de andreeadima, 13.09.2007. Sursa: DEX '98LEÁFĂ2, lefuri, s.f. 1. Salariu. Soldă pe care o primesc soldaţii mercenari. ♢ expr. În leafă = ca mercenar. [pl. şi: lefi] – Din tc. ulûfe. cf. scr. ( u ) l e f a, bg. l e f e .Trimis de andreeadima, 13.09.2007. Sursa: DEX '98LEÁFĂ s. 1. v. salariu. 2. v. soldă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeLEÁFĂ s. v. adâncitură, ascuţiş, lamă, limbă, scobitură, tăiş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeleáfă (retribuţie) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfuriTrimis de siveco, 25.10.2008. Sursa: Dicţionar ortograficleáfă (găvan) s. f., g.-d. art. léfii; pl. léfiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficLEÁFĂ1 léfuri f. Plată în bani acordată unui angajat pentru munca prestată; remuneraţie; salariu; retribuţie. [G.-D. lefii] /<turc. ulufeTrimis de siveco, 25.10.2008. Sursa: NODEXLEÁFĂ2 lefi f. rar1) Lopată mică pentru tăpşit mămăliga după mestecare. 2) Partea scobită a unei linguri; găvan. 3) Tăişul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<săş. le[i]felTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXleáfă, léfe, s.f. (reg.) 1. partea scobită a lingurii, găvan. 2. scândurică, băţ. 3. lopăţică.Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DARleáfă (léfi), s.f. – 1. Soldă, remuneraţie a soldaţilor plătiţi. – 2. Salariu. – var. (înv.) lefea, (pl.) lefuri. tc. ülefe, ölefe (Şeineanu, II, 233; Cihac, II, 539; Berneker 683), cf. ngr. λουψές, bg. lefe, alb. ljufé, sb., rut. lefa, pol. lafa. sec. VII. – Der. lefegiu, s.m. (înv., mercenar, soldat de origine străină; salariat), din tc. lefeci; lefar, s.m. (Bucov., funcţionar, subaltern); lefaş, s.m. (salariat).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERleáfă (léfe), s.f. – 1. Partea scobită a unei linguri, găvan. – 2. Polonic de lemn, lingură de lemn. – 3. Mai de lemn, paletă, rachetă. – 4. Lamă, tăişul unor instrumente. – 5. Capătul daracului. – var. (Bucov.) leaşcă. germ. Löffel "lingură", prin intermediul săs. leifel (Lacea, Dacor., IV, 779; DAR).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
