- laur
- LÁUR, lauri, s.m. 1. Dafin. (La pl.) Frunzele dafinului (cu care se încununau odinioară eroii, poeţii, oratorii); fig. glorie, victorie. ♢ expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. A se culca pe lauri = a se mulţumi cu succesele obţinute şi a nu duce activitatea mai departe. 2. Arbust cu frunze persistente şi lucioase, cu flori mici şi cu fructe roşii (Ilex aquifolium). 3. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe şi cu fructul o capsulă ţepoasă; ciumăfaie (Datura stramonium). ♢ expr. (fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun. – lat. laurus.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98LÁUR s. 1. v. ciumăfaie. 2. v. dafin.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeláur s. m., pl. láuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficLÁUR lauri m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase şi aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de laur. ♢ Cunună de lauri cunună din frunzele acestui arbust oferită în trecut oamenilor iluştri în semn de înaltă preţuire. A culege laurii a deveni celebru. A se culca pe lauri a fi satisfăcut de succesele obţinute cândva. 2) Plantă erbacee veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe şi cu fructul o capsulă ţepoasă, folosită în medicină. ♢ A mâncat laur (sau lauri) sau doar n-am mâncat lauri! doar nu şi-a (sau mi-am) ieşit din minţi; vezi bine, n-a (sau n-am) înnebunit. /<lat. laurusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXláur (láuri), s.m. – 1. Plantă, Datura stramonium. – 2. Dafin (Laurus nobilis). lat. laurus (Candrea-Dens., 967; REW 4943; DAR), cf. it. alloro, prov. laur, fr (laurier), sp., port. (laurel). Al doilea sens este împrumut cult.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.