lamură

LÁMURĂ s.f. Partea cea mai bună, mai curată şi mai aleasă dintr-un lucru; floarea, fruntea, crema unui lucru. – lat. lamina sau *lam(i)nula.

Trimis de LauraGellner, 17.05.2004. Sursa: DEX '98



LÁMURĂ s. 1. (reg.) puf, pulbere. (lamură a făinii.) 2. (fig.) cremă, floare, spumă. (lamură din ceva.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



lámură s. f., g.-d. art. lámurii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



LÁMURĂ f. Partea cea mai bună, cea mai fină a unui lucru; frunte a unui lucru. [G.-D. lamurii] /<lat. lamina

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



lámură (-ri), s.f. 1. Metal preţios pur, masiv, autentic. – 2. Cremă, elită. lat. lamina "bară de metal preţios" (lexiconul de la Buda; Tiktin; Bogrea, Dacor., III, 411; DAR). Rezultatul pl., *lamene, a trecut în lamuri prin analogie cu pl. terminate în -uri, cf. vergură, lature, ţărm; sing. lamură este o reconstituire analogică. Giuglea, Cercetări lexicografice, 14, porneşte mai curînd de la un lat. *lamŭla, şi Candrea de la *lamnŭla; Graur, BL, V, 103, afirmă că nici una dintre explicaţii nu este acceptabilă; dar nu pare să aibă dificultăţi în admiterea etimonului lamina, care corespunde semantic şi se poate explica şi prin fonetism. Mai înainte, Puşcariu, ZRPh., XXVIII, 681, şi Puşcariu 935, REW 4869, se gîndiseră la lat. *remola, din re-molere, care pare mai puţin probabil, şi Roesler 572 în gr. λαμπρός "strălucit(or)". Der. lămuri, vb. (a purifica; a depura metalele; a explica, a desluşi, a elucida, a netezi; a distinge), pe care Creţu 342 îl explica pornind de la lat. lumināre; nelămurit, adj. (neclar, confuz, indistinct); lămuritor, adj. (curăţitor, purificator; explicativ, clarificator). Koerting 5614 îl explică pe lămuri prin lat. limulĭre, cf. Densusianu, rom., XXXIII, 281.

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER