- laf
- LAF, lafuri, s.n. (Rar; de obicei la pl.) Palavră. ♢ loc. vb. A şedea, (cu cineva) la lafuri= a pălăvrăgi (cu cineva), a sta (cu cineva) la taifas. ♢ expr. A tăia frunză verde şi lafuri = a spune minciuni. – Din tc. lâf.Trimis de LauraGellner, 16.05.2004. Sursa: DEX '98LAF s. v. fleac, nimic, palavră.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimelaf s. n., pl. láfuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficlaf (láfuri), s.n. – Vorbărie, taifas. – Mr. lafe, megl. laf. tc. laf (Roesler 587; Miklosich, Türk. Elem., II, 117; Berneker 683; Şeineanu, II, 232), cf. ngr. λάφα, alb. ljaf, bg., sb. laf. – Der. lafa, s.f. (trăncăneală; bagatelă, moft); lăfăi, vb. refl. (a o duce bine), pentru a cărui der. din laf cf. Philippide, II, 719 (după Cihac, II, 164, din sl. lĕgati "a zăcea"; după DAR, din mag. leffenni "a atîrna"; pentru Scriban, legat de slov. lâjhati "a hoinări"); lafagiu, s.m. (limbut, şarlatan).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.