joc

JOC, jocuri, s.n. 1. Acţiunea de a se juca (1) şi rezultatul ei; activitate distractivă (mai ales la copii); joacă. ♢ Joc de societate = distracţie într-un grup de persoane care constă din întrebări şi răspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea de sunete dintre două cuvinte cu înţeles diferit; calambur. 2. Acţiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populară la care se dansează; horă. ♦ Melodie după care se joacă. ♦ fig. Mişcare rapidă şi capricioasă (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibraţie. 3. Competiţie sportivă de echipă căreia îi este proprie şi lupta sportivă (baschet, fotbal, rugbi etc.) ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportivă. 4. Acţiunea de a interpreta un rol într-o piesă de teatru; felul cum se interpretează. ♢ Joc de scenă = totalitatea mişcărilor şi atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol. 5. (Şi în sintagma joc de noroc) = distracţie cu cărţi, cu zaruri etc. care angajează de obicei sume de bani şi care se desfăşoară după anumite reguli respectate de parteneri, câştigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ♢ expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-şi pune capul (sau viaţa, situaţia etc.) în joc = a întreprinde o acţiune riscantă. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intenţiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (conştient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situaţie critică, a fi în primejdie. ♦ (concr.) Totalitatea obiectelor care formează un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (tehn.) Deplasare relativă maximă pe o direcţie dată între două piese asamblate, considerată faţă de poziţia de contact pe direcţia respectivă. 7. Model simplificat şi formal al unei situaţii, construit pentru a face posibilă analiza pe cale matematică a acestei situaţii. ♢ Teoria jocurilor = teorie matematică a situaţiilor conflictuale, în care două sau mai multe părţi au scopuri, tendinţe contrare. 8. (muz.; în sintagma) Joc de clopoţei = glockenspiel. – lat. jocus.

Trimis de cata, 09.02.2009. Sursa: DEX '98



JOC s. 1. v. joacă. 2. v. dans. 3. v. meci. 4. jocuri balcanice v. balcaniadă; jocuri olimpice v. olimpiadă; jocuri universitare v. universiadă. 5. interpretare. (Actorul a avut un joc magistral.)

Trimis de siveco, 09.02.2009. Sursa: Sinonime



joc s. n., pl. jócuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



JOC jocuri n. 1) Activitate fizică sau mintală desfăşurată din plăcere. ♢ joc de societate distracţie la care participă un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante. joc de cuvinte efect verbal, cu caracter de glumă, obţinut prin îmbinarea unor cuvinte asemănătoare ca formă dar deosebite ca sens. A-şi bate joc de cineva a lua în râs pe cineva. 2) Distracţie (a copiilor) lipsită de griji; joacă. 3) Competiţie sportivă (de fotbal, de baschet etc.). ♢ jocuri olimpice competiţii sportive, sub formă de manifestări internaţionale de mare amploare, care au loc o dată la patru ani. 4) Dans popular. A lua la joc . 5) Petrecere cu dansuri la ţară; horă. ♢ A intra în joc a lua parte la ceva; a participa. 6) Mişcare repede şi neregulată a ceva. ♢ jocul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitată) de deplasare independentă a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus

Trimis de siveco, 02.10.2006. Sursa: NODEX



joc (jócuri), s.n. – 1. Acţiunea de a se juca, activitate distractivă. – 2. Acţiunea de a juca pentru a cîştiga ceva. – 3. Dans. – 4. Despre actori, acţiunea de a interpreta pe scenă un rol. – 5. La materiale textile, ape. – Mr. (a)gioc, megl., istr. joc. lat. iōcus (Puşcariu 909; Candrea-Dens., 904; REW 4588; DAR), cf. it. giuoco, prov. joc, fr. jeu, cat. jog, sp. juego, port. jogo. cf. juca. – Der. joacă, s.f. (joc, jucărie; distracţie), ca dop-doapă, ţep-ţeapă, etc. (după Tiktin şi DAR, postverbal de la a juca). Din rom. provin rut. žjok (Candrea, Elemente, 408), rus. dzok (Vasmer, I, 349).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER