ivăr

ÍVĂR, ivăre, s.n. 1. Clanţă (la uşă). 2. Încuietoare (la uşă), zăvor. – cf. săs. v i r o l (= germ. Wirbel "şurub").

Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX '98



ÍVĂR s. 1. v. clanţă. 2. v. zăvor.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ívăr s. n., pl. ívăre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ÍVĂR ivăre n. înv. 1) Închizătoare primitivă la uşile caselor ţărăneşti constând dintr-un mâner metalic montat la broască; clanţă. 2) Încuietoare (la uşi, ferestre etc.) constând dintr-o bară metalică orizontală mobilă, care intră într-o ureche fixată pe toc; zăvor. /<germ. Wirbel

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ívăr (-vere), s.n. – Încuietoare, zăvor. – var. ivor, verver. fr. levier "mîner", prin intermediul rut., pol. livar, rus. liver. Pierderea lui l-, anormală, se explică poate, printr-o confuzie cu sb., bg., rut. iver "aşchie", deoarece se întrebuinţează adesea ca ivăr un fragment de băţ (după Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 79, direct de la iver). Der. din germ. Wirbel "piuliţă" prin intermediul săs. virol (Lacea, Dacor., III, 745; DAR), nu este probabilă. Este dublet al lui livăr, (var. livără), s.n. (mîner; manivelă; flaşnetă), cf. Cihac, II, 175 şi Tiktin (Tiktin îl derivă pe livără "flaşnetă" din gr. λύρα, şi Meyer 244 din alb.).

Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DER