isca

ISCÁ, isc, vb. I. refl. A se naşte, a lua fiinţă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neaşteptate, deodată). ♦ tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neaşteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam. (iska mi se).

Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX '98



ISCÁ vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. dezlănţui. 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, (înv. şi reg.) a se scociorî, (fig.) a se naşte. (S-a isca din senin o furtună.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



A ISCÁ isc tranz. 1) A face să se işte. 2) A face să se producă; a avea drept efect; a pricinui; a provoca; a produce; a cauza. /<bulg. iskam

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ISCÁ mă isc intranz. A-şi face brusc apariţia; a se lăsa văzut pe neaşteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi. /<bulg. iskam

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



iscá (ísc, iscát), vb. refl. – 1. (Cu pron. în dat.) A se i năzări cuiva, a-i trece prin minte. – 2. A se produce, a se întîmpla, a se ivi. – 3. (tranz.) A produce, a provoca. sl. iskati "a dori", prin intermediul bg. iska mi se "am chef de" (Candrea; DAR; cf. Cihac, II, 149). Este greşită părerea lui Tiktin, care pleacă de la iască › *iesca "a aprinde".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER