intelectualism

INTELECTUALÍSM s.n. 1. Concepţie potrivit căreia intelectul (raţiunea) este capabil(ă) de a înţelege lumea. 2. Doctrină potrivit căreia procesele afective şi voliţionale se reduc la cele intelectuale. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaştere, considerând că înţelegerea binelui implică săvârşirea lui. [pr.: -tu-a-] – Din fr. intellectualisme.

Trimis de valeriu, 13.08.2004. Sursa: DEX '98



intelectualísm s. n. (sil. -tu-a-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



INTELECTUALÍSM n. 1) Concepţie filozofică bazată pe ideea că lumea poate fi cunoscută numai cu ajutorul intelectului. 2) Tendinţă în psihologie de a reduce toate procesele afective la cele intelectuale. /<fr. intellectualisme

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



INTELECTUALÍSM s.n. 1. Concepţie care afirmă capacitatea intelectului, a raţiunii de a cunoaşte lumea. v. raţionalism. 2. Concepţie care susţine preeminenţa inteligenţei asupra sentimentelor şi voinţei. 3. Doctrină care reduce actul moral la cunoaşterea binelui, care ar duce la săvârşirea lui. [cf. fr. intellectualisme].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



INTELECTUALÍSM s. n. 1. concepţie care afirmă capacitatea intelectului, a raţiunii de a cunoaşte lumea. 2. concepţie care reduce procesele afective şi voliţionale la cele intelectuale. 3. doctrină care reduce actul moral la înţelegerea, la cunoaşterea binelui, care susţine preeminenţa elementului intelectual în cadrul actului moral. (< fr. intellectualisme)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN