impar

IMPÁR, -Ă, impari, -e, adj. (Despre numere întregi) Care nu este divizibil cu doi; care este fără soţ. – Din lat. impar cf. fr. i m p a i r.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea şi la înghiţirea alimentelor, la om fiind şi organul principal de vorbire. ♢ expr. A-şi înghiţi limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abţine de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preţ să obţină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieşi) limba de-un cot = a) a-şi pierde respiraţia, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate şi fără prudenţă, a spune şi ce nu trebuie. A-şi scurta limba = a vorbi mai puţin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroşa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-şi pune frâu la limbă sau a-şi ţine (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuţită (sau rea, de şarpe) = (a fi) răutăcios, maliţios în tot ce spune. A înţepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, făţarnic, prefăcut. A-şi muşca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-şi putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceştia îşi exprimă gândurile, sentimentele şi dorinţele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunităţi umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică şi lexicală proprie. ♢ Limbă comună = a) stadiu în evoluţia unei limbi, anterior diferenţierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace şi procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei şi sentimente. Limba surdomuţilor. 4. (înv. şi reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ♢ expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorinţă (exprimată pe patul morţii). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ţi îndeplinească o ultimă dorinţă, exprimată înainte de moarte. 5. (înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situaţiei armatei inamice. 6. (înv. şi arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeaşi limbă; popor, neam, naţiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcţional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agăţată în interiorul clopotului, care, prin mişcare, loveşte pereţii lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesneşte încălţarea pantofilor; încălţător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă şi îngustă, care acoperă deschizătura încălţămintei în locul unde aceasta se încheie cu şiretul. 5. Lama de metal a unui cuţit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâşie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâşie lungă şi îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la coteţul de pescuit. 9. Compuse: (bot.) limba-apei = broscariţă; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri şi ţepoşi, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt şi târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care creşte în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mieluşelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii – a) plantă erbacee cu frunze dinţate şi spinoase, cu flori purpurii, care creşte prin locuri umede şi mlăştinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă şi cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peştelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui şi cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă şi flori roşii, albe sau galbene; limba-şarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufişuri şi păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate şi cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (iht.) limbă-de-mare = peşte marin cu corpul oval şi asimetric, cu ambii ochi situaţi pe o singură parte (Solea nasuta). – lat. lingua.

Trimis de LauraGellner, 15.05.2008. Sursa: DEX '98



Impar ≠ par

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



IMPÁR adj. (mat.) nepereche. (Număr impar.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



LÍMBĂ s. 1. (lingv.) (livr.) idiom. (O impar romanică.) 2. (lingv.) limba neogreacă = limba romaică; limba romaică v. limba neogreacă; limba veche slavă v. paleoslavă; limbă ariană v. limbă indo-ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-ariană = limbă ariană, limbă indo-iraniană; limbă indo-iraniană = limbă ariană, limbă indo-ariană. 3. v. limbaj. 4. v. exprimare. 5. arătător, (Transilv.) manoş, (prin Transilv.) mutatău, (Ban.) ţagăr. (impar la ceas.) 6. v. încălţător. 7. v. tăiş. 8. v. cuţit. 9. v. pisc. 10. (reg.) gârlici, pridvor, tindă. (impar la plasa de pescuit.) 11. v. bucată. 12. (bot.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palmă. 13. (bot.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = năvalnic, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-mării = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbuşoară; limba-mielului (Borrago officinalis) = arăţel, boranţă, otrăţel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) pălămidă; limba-soacrei (Opuntia) = opunţia. 14. (iht.) limbă-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) şoarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosă, şoarece-de-mare.

Trimis de siveco, 19.11.2008. Sursa: Sinonime



impár adj. m. par

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



IMPÁR impară (impari, impare) (despre numere întregi) Care nu se împarte la doi fără rest şi fără a da numere fracţionare; nedivizibil cu doi; fără soţ. /<lat. impar, imparris, fr. impair

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



IMPÁR, -Ă adj. (Despre numere întregi) Fără soţ. [< lat. impar].

Trimis de LauraGellner, 25.07.2006. Sursa: DN



IMPÁR, -Ă adj. (despre numere întregi) fără soţ. (< lat. impar)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN