iereu

ieréu s. m. (sil. ie-), art. ieréul; pl. ieréi, art. ieréii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ieréu, ieréi, s.m. (înv.) preot.

Trimis de blaurb, 30.05.2006. Sursa: DAR



ieréu (ieréi), s.m. – Sacerdot. – var. (înv.) erei. gr. ἱερεύς, în parte prin intermediul sl. (bg.) jerei. – Comp. ierarh, s.m. (arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl. ijerarŭchŭ; ierarhic, adj., din fr. hierarchique; ierarhie, s.f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198; ierarhiceşte, adv. (în ordine ierarhică); arhierarh, s.m. (cel mai mare în rang dintre ierarhi); arhiereu, s.m. (prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl. archierej, cf. Murnu 6; arhieresc, adj. (de prelaţi); arhierie, s.f. (demnitate de prelat); protoiereu, s.m. (protopop, vicar al unui judeţ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl. protojerej; protoierie, s.f. (vicariat); ierodiacon, s.m. (diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl. ijerodijakonŭ; ieromonah, s.m. (călugăr cu funcţie de preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl. ijeromonachŭ; ierosi, vb. (a consacra), din gr. ἱερόω, viitor ἱερώσω (sec. XVII); ierosilie, s.f. (sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (sec. XVII), cf. Murnu 30.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER