iedec

iedéc, iedécuri, s.n. (reg., înv.) 1. cal de paradă condus cu mâna; falaitar. 2. toate cele trebuincioase unei gospodării. 3. obiect de valoare din vechime. 4. odgon lung cu care se trăgea vasul în susul apei.

Trimis de blaurb, 30.05.2006. Sursa: DAR



iedéc (iedécuri), s.n. – 1. Cal de dar. – 2. Bunuri casnice, obiecte, mobile. – 3. Odgon. tc. yedek (DAR). – Der. iedecciu, s.m. (înv., rîndaş la cai), din tc. yedekci; iedecliu, s.m. (înv., servitor la curte), din tc. gedekil (Löbel 249; DAR), poate prin confuzie cu tc. yedekli "cu rezerve".

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER