- idol
- ÍDOL, idoli, s.m. Divinitate păgână; (concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate şi constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦ fig. Fiinţă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din sl. idolŭ.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ÍDOL s. zeu.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeÍDOL s. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.Trimis de siveco, 10.03.2008. Sursa: Sinonimeídol s. m., pl. ídoliTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficÍDOL idoli m. 1) Reprezentare antropomorfă a unei divinităţi (în formă de statuie, imagine etc.), constituind obiect de adoraţie la păgâni; divinitate păgână. 2) fig. Persoană sau lucru care este obiectul unei adoraţii. /<sl. idoluTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXídol (ídoli), s.m. – 1. Divinitate păgînă. – 2. Demon. – Mr., megl. idol. ngr. εἴδωλος (Murnu 29), în parte prin intermediul sl. idolŭ, cf. bg. idol, alb. idhulj. Este popular cu al doilea sens. – Der. idoloaică, s.f. (diavoliţă); idoliţă, s.f. (diavoliţă); idolesc, adj. (referitor la idoli; păgîn; diabolic); idolean, adj. (idolatru), sec. XVII, înv.; idolniţă, s.f. (templu păgîn), din sl. idolŭnica, sec. XVII; idolniciar, adj. (idolatru), sec. XVII., înv.; idoluslujenie, s.f. (idolatrie), împrumut literar înv., din sl. idolosluzenije; idolatru (var. înv. idololatru), adj., din fr. idolâtre şi var. din gr. εἰδωλολάτρης, cf. Gáldi 198; ido(lo)latrie, s.f. (adorare a idolilor; adoraţie exagerată); idolatr(iz)a, vb. (a venera ca pe un idol; a iubi în mod exagerat).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.