icoană

ICOÁNĂ, icoane, s.f. 1. Imagine pictată sau, mai rar, sculptată, care reprezintă diferite divinităţi sau scene cu temă religioasă şi care serveşte ca obiect de cult. ♦ p. ext. (înv.) Tablou, desen, ilustraţie. 2. fig. Imagine, chip. – Din sl. ikona.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ICOÁNĂ s. (bis.) (înv.) semn. (icoană reprezentând divinitatea.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ICOÁNĂ s. v. imagine, înfăţişare, reprezentare, viziune.

Trimis de siveco, 17.03.2008. Sursa: Sinonime



icoánă s. f., g.-d. art. icoánei; pl. icoáne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ICOÁN//Ă icoanăe f. 1) Obiect de cult ce reprezintă un tablou cu chipuri de sfinţi sau cu scene din Biblie. ♢ Ca o icoană deosebit de frumos. A pune la icoanăe a păstra cu sfinţenie. 2) fig. Reprezentare plastică a unei fiinţe, a unui obiect sau a unui tablou din realitate. /<sl. ikona

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



icoánă (icoáne), s.f. – 1. Imagine pictată care reprezintă un sfînt. – 2. Imagine, portret, reprezentare. – Mr. icoană. ngr. εἰϰόνα (Murnu 29; Sandfeld 21), în parte prin intermediul sl. (bg., sb.) ikona. – Der. iconar, s.m. (pictor de icoane); iconărie, s.f. (pictură religioasă). Comp. iconoboreţ, s.m. (înv., iconoclast), din sl. ikonoborĭcĭ, sec. XVII; iconoborenie, s.f. (luptă iconoclastă); iconoclast, adj., din fr. iconoclaste; iconografie, s.f., din fr.; iconografic, adj., din fr.; iconolatrie, s.f. (adorare excesivă a icoanelor), din fr.; iconologie, s.f., din fr.; iconomah, s.m. (iconoclast), din ngr. ἐιϰονομάχης; iconomahie, s.f. (luptă iconoclastă), din ngr. ἐιϰονομαχία; iconostas, s.n. (catapeteasmă), din ngr. ἐιϰονοστάσιον, în parte prin intermediul sl. ikonostasi.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER