- humă
- HÚMĂ, hume, s.f. Numele popular al argilei întrebuinţate la spoitul caselor. – Din bg. huma.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HÚMĂ s. v. argilă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimehúmă s. f., g.-d. art. húmei; (sorturi) pl. húmeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHÚM//Ă humăe f. pop. Rocă argiloasă folosită la spoitul caselor şi în industrie. /<bulg. humaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhúmă (húme), s.f. – Argilă întrebuinţată la spoitul caselor. ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate în parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), deşi această ipoteză nu este necesară, şi nici cu totul convingătoare (după Conev 42, cuvîntul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). cf. mr. umă, pe care Puşcariu 1793 îl derivă direct din lat. humus, megl. umă care, după Capidan 314, provine din bg. – Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humărie, s.f. (teren argilos, loc de unde se scoate humă); humui, vb. (a spoi cu humă); humoaie, s.f. (Mold., humă de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta răsaduri).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.