huideo

HUIDEÓ interj. Strigăt cu care se alungă porcii; p. ext. strigăt de ocară la adresa cuiva; huo. ♢ expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [var.: uideó interj.] – cf. bg., scr. u j d o.

Trimis de gall, 24.10.2008. Sursa: DEX '98



huideó interj. (sil. hui-deo)

Trimis de siveco, 24.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



HUIDEÓ interj. (se foloseşte pentru a alunga porcii sau ca expresie de ocară pentru cineva). /cf. bulg., sb. ujdo

Trimis de siveco, 24.10.2008. Sursa: NODEX



huideó interj. – Se foloseşte pentru a alunga porcii; de asemenea, pentru a reda condamnarea violentă a unui act reprobabil. – var. huidea, hîido, huido. Coincide cu bg., sp. ujdo, ar putea fi de origine orientală. – Der. huidui, vb. (a alunga porcii; a fluiera în semn de batjocură violentă; a condamna); huiduială, s.f. (acţiunea de a huidui); huiduitură, s.f. (huiduială); huidumă, s.f. (porc, canalie, ticălos), cuvînt care a fost glosat şi explicat în diverse moduri (de la huium, var. a lui duium, după DAR; de la hadîm, după DAR; de la hadîm, după Scriban); haidumă, s.f. (arg., ţăran).

Trimis de blaurb, 24.10.2008. Sursa: DER