horă

HÓRĂ, hore (hori), s.f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis; cerc format de aceia care execută acest dans; melodie după care se execută acest dans. 2. (pop.) Petrecere ţărănească unde se dansează jocuri populare. ♢ expr. A ieşi la horă = a intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor şi al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca de horă = a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare. 3. (astron.; reg.; art.) Coroana boreală. – Din bg. horo.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



HÓRĂ¹, hore (hori), s.f. fig. Scandal, tărăboi.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DLRM



HÓRĂ², hore, s.f. (înv.) Încăpere spaţioasă la curtea domnească, servind ca sală de aşteptare sau ca loc de petreceri. – ngr. hora.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DLRM



HÓRĂ s. v. chiuit, chiuitură, doină, oraş, strigătură.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



hóră s. f., g.-d. art. hórei; pl. hóre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



HÓR//Ă horăe f. 1) mai ales art. Dans popular cu ritm domol în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Cerc format de dansatorii care se prind de mână în acest dans. 4) Petrecere publică cu dansuri, organizată la ţară; joc. ♢ A ieşi la horă a atinge vârsta când poţi juca la horă. 5) astr. Coroana boreală. [G.-D. horei] /<bulg. horo, ngr. horos

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



hóră (hóri), s.f. – 1. Dans în cerc. – 2. Melodie a acestui cîntec. – 3. (Trans. de Nord) Cîntec liric sau satiric. – 4. Adunare sărbătorească ce are loc de obicei în fiecare duminică în sate, şi la care se joacă hora. – 5. Cerc, grup aparte, bisericuţă. – 6. Cor (al unei biserici). – 7. Constelaţie neidentificată. – var. hoară, hore. Mr. cor. ngr. χορόρ (Röesler 578). Se presupune în general că a intrat în rom. prin intermediul bg. hóro (DAR; Puşcariu, Lr., 280), însă această ipoteză nu pare necesară; cf. şi sb. horo, tc. hora. – Der. hori, vb. (a juca hora; a cînta sau a interpreta la instrumente melodii populare; a aduna cu grebla fînul pentru a forma baza căpiţei); horitor, s.m. (dansator; cîntăreţ); horitură, s.f. (baza căpiţei); horişte, s.f. (loc sau sală unde se dansează).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



hóră (hóre), s.f. – Oraş. ngr. χώρα (DAR; Gáldi 196). sec. XVIII, înv.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER