- hiat
- HIÁT, hiaturi, s.n. 1. Întâlnire a două vocale pronunţate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din acelaşi cuvânt, fie din cuvinte diferite. 2. fig. Discontinuitate, pauză, întrerupere, gol. [pr.: hi-at. – var.: hiátus s.n.] – Din fr., lat. hiatus.Trimis de gall, 24.03.2009. Sursa: DEX '98hiát s. n., pl. hiáturiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHIÁT hiaturi n. 1) Fenomen fonetic constând în întâlnirea a două vocale pronunţate succesiv în silabe diferite, fie în interiorul unui cuvânt, fie între două cuvinte alăturate. 2) Lipsă de continuitate între două fenomene; întrerupere; discontinuitate. /<fr., lat. hiatusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXHIÁT s.n. 1. Întâlnire a două vocale care nu formează un diftong (aşezate una la sfârşitul unui cuvânt sau al unei silabe, iar cealaltă la începutul cuvântului sau al silabei următoare). 2. (anat.) Spaţiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. ♦ Pauză, gol. [pron. hi-at, var. hiatus s.n. / < fr. hiatus, lat. hiatus, cf. hiare – a căsca].Trimis de LauraGellner, 10.07.2006. Sursa: DNHIÁT s. n. 1. întâlnire a două vocale din acelaşi cuvânt sau din cuvinte alăturate care nu formează un diftong. 2. (anat.) spaţiu sau deschidere marcată de obicei într-o structură unică. 3. lacună într-o lucrare; întrerupere. ♢ moment într-o piesă de teatru în care rămâne scena goală; (fig.) pauză, gol. (< fr., lat. hiatus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.