henoteism

HENOTEÍSM s.n. Formă primitivă de religie, care face trecerea de la politeism la monoteism, în care una din divinităţile adorate devine principalul obiect de cult. – Din germ. Henotheismus, fr. hénothéisme.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



henoteísm s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



HENOTEÍSM s.n. Formă de religie în care credincioşii se închină unui singur zeu, fără a exclude existenţa altora. [pron. -te-ism. / < fr. hénothéisme, germ. Henotheismus, cf. gr. heis, henos – unu, theos – zeu].

Trimis de LauraGellner, 08.07.2006. Sursa: DN



HENOTEÍSM s. n. formă primitivă de religie în care credincioşii se închină unei singure divinităţi, fără a exclude existenţa altora. (< fr. hénothéisme)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN