harang

haráng (-ắngi), s.n. – (Trans., Banat) Clopot. – var. (Olt.) harîng. Mag. harang (DAR; Scriban; Gáldi, Dict., 134). – Der. barangă, s.f. (animal care serveşte de călăuză celorlalte; gălăgios, palavragiu), prin contaminare cu mag. beregni "a mugi". Pare fantastică ipoteza lui Philippide, Viaţa rom., 1 (1916), p. 216, care pleacă de la barangos, ngr. βαράγγοι, populaţie care a trăit în Evul Mediu în bazinul Dunării, pentru a-l explica pe barangă, ca şi pe baragladină şi toponimul Bărăgan; cf. Bogrea, Lui n. Iorga, Omagiu, Craiova, 1922, p. 51-63. De la barangă sau de la mag. beregni provine bărăngi, vb. (a striga, a ţipa) şi bărăni, vb. (Trans., Mold., a insista, a pisa; a rîvni), pe care Cihac, II, 479, dorea să-l derive din mag. várni, de la várás "aşteptare".

Trimis de blaurb, 20.11.2007. Sursa: DER