- hap
- HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghiţirea rapidă a ceva. – Onomatopee.Trimis de gall, 30.06.2002. Sursa: DEX '98HAP2, hapuri, s.n. (pop. şi fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de caşetă, pentru a putea fi înghiţit uşor. ♢ expr. A înghiţi (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HAP interj. v. haţ!Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeHAP s. v. bulin, caşetă, comprimat, pastilă, pilulă, tabletă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimehap interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografichap s. n., pl. hápuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHAP1 interj. (se foloseşte, uneori repetat, pentru a reda zgomotul produs la înghiţirea sau apucarea bruscă a ceva). /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXHAP2 hapuri n. pop. Preparat medicamentos dozat în formă de pastilă sau capsulă. /<turc. hapTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhap2, hápuri, s.n. (reg.) măcinătura de piatră din mine care se pune într-o ladă mare.Trimis de blaurb, 18.05.2006. Sursa: DARhap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiţi. Creaţie expresivă, cf. sl. chapati "a muşca", rut. chapati "a apuca", mag. happolni "a înghiţi", germ. happen, schnappen "a apuca", fr. happer "a înhăţa, a prinde", ngr. χάπτω "a înghiţi". – Der. hăpăi, vb. (a înghiţi); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiţi) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiţi); înhulpa, vb. (a înghiţi); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de "a fi prins"; hapcă, s.f. (cîrlig de undiţă; forţă, violenţă), în Trans. hábocă, format ca japcă şi poate influenţat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka "îmbucătură, muşcătură" sau rut. chapka "cursă de şoareci", propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s.m. (prost, bleg), pe care Şeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός "simplu", iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpşi, vb. (Olt., a înghiţi); hopşi, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s.n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni "a apuca"; hapucă, s.f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparţine aceleiaşi rădăcini expresive hăbuc, s.m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti "a strica", şi cu hăbuc, s.n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s.f. (Olt., zăduf). – cf. horp.Trimis de blaurb, 19.11.2007. Sursa: DERhap (hápuri), s.n. – Pilulă. – Mr. hapă. tc. hap (Şeineanu, II, 205; Röesler 606; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάπι, alb., bg. hap.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERhap (hápuri), s.n. – Minereu mărunt spălat. Mag. háp (DAR). În Trans.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.