- han
- HAN1, hani, s.m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii mongoli şi preluat de suveranii multor ţări din Orient; persoană care avea acest titlu; han-tătar. – Din tc. hăn.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HAN2, hanuri, s.n. Local cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeţii (cu caii şi căruţele lor). – Din tc. han.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HAN s. (prin Transilv.) ceardă, (Mold. şi Transilv.) făgădău, (înv.) birt, locantă, tractir. (A tras peste noapte la un han.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeHAN s. (ist.) han-tătar.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimehan (persoană) s. m., pl. haniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografichan (local) s. n., pl. hánuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHAN1 hani m. ist. (în unele ţări din Orient; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al unui stat; monarh; suveran. /<turc. hănTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXHAN2 hanuri n. înv. Clădire cu camere de dormit, cu ospătărie şi cu grajduri, unde rămâneau peste noapte călătorii cu caii şi căruţele. /<turc. hanTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhan (-nuri), s.n. – Local cu ospătărie unde se poate înnopta. – Mr. hame, megl. an. tc. han (Röesler 606; Şeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι, alb. han, bg., sb. han. Cuvîntul mr., de la var. tc. hane. – Der. hangiu (mr. hăngi), s.m. (persoană care ţine un han), din tc. hançi, cf. ngr. χαντζής, alb. hanği, bg. handžiia, sb. hanğija; hangiţă (var. hangioaică), s.f. (nevastă de hangiu; femeie care ţine un han).Trimis de blaurb, 17.11.2007. Sursa: DERhan (háni), s.m. – Titlu purtat de conducătorii tătări. tc. (tăt.) han (Şeineanu, II, 203), cf. rus. chan, fr. khan, sp. kan. – Der. hănie, s.f. (demnitate de han); hănesc, adj. (propriu unui han); hănesc, adj. (propriu unui han); hantătar, s.m. (han).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.