haină

HÁINĂ, haine, s.f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbăteşti. ♢ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (şi vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veşmânt lung şi larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ♢ expr. A(-şi) da şi haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obţine ceea ce doreşte). 2. (biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfăţişare deosebită pe care o capătă masculii unor peşti, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, scr. háljina.

Trimis de gall, 29.10.2008. Sursa: DEX '98



HÁINĂ s. 1. îmbrăcăminte, strai, veşmânt, (pop. şi fam.) buleandră, ţoală, (reg.) rufă, (Transilv. şi Maram.) halub, (depr.) hanţă. (Ia-ţi o haină pe tine.) 2. (la pl.) v. costum. 3. v. sacou. 4. v. palton. (Poartă o haină de blană.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



háină s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



HÁIN//Ă hainăe f. 1) Obiect de îmbrăcăminte; strai. haină de iarnă. ♢ haină nupţială (sau de nuntă) înfăţişare deosebită pe care o capătă masculii unor vertebrate în perioada împerecherii. 2) Piesă vestimentară bărbătească purtată peste cămaşă; veston. [G.-D. hainei] /<bulg. halina, sb. háljina

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



háină (háine), s.f. – Obiect de îmbrăcăminte exterior. sb. haljina (Diez, Gramm., I, 444; Cihac, II, 133; DAR). – Der. hăinar, s.m. (vînzător de haine de gata); hăinărie, s.f. (prăvălie de confecţii); hăinet, s.f. (cantitate de haine); înhăinura (var. înhăimura), vb. (a îmbrăca), cf. înfăşura. La Stoica Ludescu (sec. XVIII) apare haină, s.f. (parolă, consemn), despre care nu ştim dacă este acelaşi cuvînt. Haibăr, s.n. (haină) este o încrucişare a lui haină cu laibăr (DAR), der. înhăibăra, vb. (a îmbrăca).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER