- hain
- HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Hain ≠ milos, milostivTrimis de siveco, 16.12.2008. Sursa: AntonimeHAÍN adj. v. trădător.Trimis de siveco, 19.11.2007. Sursa: SinonimeHAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimehaín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHAÍN haină (haini, haine) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care şi-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăinTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhaín (haínă), adj. – 1. (înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. tc. hayin (Röesler 606; Şeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain "hoţ", sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s.f. (trădare; rebeliune, răzmeriţă); hainlîc, s.n. (trădare). sec. XVII, toţi der. sînt înv.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.