găitan

GĂITÁN, găitane, s.n. 1. Fir de metal sau şiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ♢ expr. (fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acţiuni, activităţi) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoşa în oastea Moldovei din evul mediu. [pr.: gă-i-. – var.: găietán s.n.] – Din tc. gaytan.

Trimis de gall, 16.07.2008. Sursa: DEX '98



GĂITÁN s. v. brandenburg.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



găitán s. n. (sil. gă-i-), pl. găitáne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GĂITÁN găitane n. Sfoară de bumbac, mătase, lână sau metal, cusută ca podoabă la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; şnur; brandenburg; şiret. [Sil. gă-i-] /<turc. gaytan

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



găitán (găitáne), s.n. – Şiret, firet, galon. – Mr., megl. găitan. tc. kaytan (Şeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer, gr., 60). – Der. găităna (var. găităni), vb. (a împodobi cu găitane); găitănar, s.m. (negustor de găitane); găitănărie, s.f. (ceaprăzărie, pasmanterie); îngăităna, vb. (a face pasmanterie).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER