gâscă

GÂSCĂ, gâşte, s.f. Pasăre domestică de talie mare, de obicei cenuşie pe spate şi pe laturi şi albă pe piept, cu gâtul lung, crescută pentru carnea, untura şi fulgii ei (Anser domesticus). ♢ Gâscă sălbatică = specie mai mică de gâscă, vânată pentru carne (Anser anser). ♢ expr. A strica orzul pe gâşte = a dărui, a sacrifica ceva util, preţios, bun pentru cineva care nu ştie să preţuiască cele primite. ♦ (fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. găska.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GÂSCĂ s. v. boţ, broască, bulz, cocoloş, mutelcă, piuliţă, şurubelniţă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



gâscă s. f., g.-d. art. gâştei; pl. gâşte

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



tálpa-gâştei (zbârcituri, scris neîngrijit, plantă) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GÂSCĂ gâşte f. 1) Pasăre sălbatică sau domestică, înotătoare, de talie mare, având gât şi cioc lung, picioare palmate şi penaj, de obicei, suriu pe spate şi alb pe piept. ♢ Asta-i altă gâscă asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gâşte a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu ştie să-l preţuiască la justa lui valoare. Talpa-gâştei a) totalitate a ridurilor care se formează la coada ochiului (la oamenii în vârstă); b) plantă erbacee cu tulpina erectă, în patru muchii, cu frunze mari, păroase, de forma unei labe de gâscă, şi cu flori de culoare roşie-închisă, folosită în scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasăre. gâscă friptă. 3) fig. fam. Femeie naivă şi bleagă. [G.-D. gâştii] /<bulg. găska

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



gîscă (gấşte), s.f. – 1. Pasăre domestică de talie mare, cu gîtul lung. – 2. Om, persoană greoaie sau proastă. – 3. Boabă de porumb pleznită. – 4. Mămăligă cu brînză. – 5. Temelie a casei. – 6. Piuliţă. – 7. Joc la priveghi. – var. gînscă. Mr. gîscă, megl. gǫscă. bg. găska (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 117; DAR); cf. sb. guska, pol. gęs, rus. gusĭ, din sl. gąsĭ. var. pare a proveni direct din sl. gąsŭ, cf. gînsac. – Der. gîscar, s.m. (păzitor de gîşte); gîscăriţă, s.f. (plantă, Arabis hirsuta); gîscan s.m. (bărbătuşul gîştei); gîscărie, s.f. (cîrd de gîşte). Este dublet al lui huscă, s.f. (bucată de sare rafinată), din rut. chuska, numită astfel datorită culorii sale albe.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER