- gust
- GUST, gusturi, s.n. I. Simţ prin care organismul primeşte (cu ajutorul limbii şi mucoasei bucale) informaţii asupra proprietăţilor chimice ale unor substanţe cu care vine în contact; senzaţie produsă de o substanţă (alimentară) prin excitarea limbii şi mucoasei bucale; proprietatea unor substanţe (alimentare) de a provoca această senzaţie. ♢ loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ♢ expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe să-ţi placă (un lucru). II. fig. 1. Capacitatea de a înţelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ♢ loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simţ estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simţ. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simţ estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simţului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ♢ loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinaţie, predispoziţie, pornire. ♦ Preferinţă. 3. Plăcere, dorinţă, poftă. – lat. gustus.Trimis de gall, 10.02.2009. Sursa: DEX '98GUST s. 1. preferinţă. (Avem gusturi deosebite.) 2. v. poftă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimegust s. n., pl. gústuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficGUST gusturi n. 1) Simţ al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii şi mucoasei bucale) proprietăţile chimice ale substanţei cu care vine în contact. 2) Senzaţie produsă, în special de alimente, asupra mucoasei bucale şi limbii. gust sărat. gust amar. gust neplăcut. ♢ A da de gust (a prinde la gust) a începe să placă. 3) Facultate a omului de a înţelege şi a aprecia frumosul. ♢ Cu gust cu simţ estetic. De prost gust a) lipsit de simţ estetic; b) care produce o impresie neplăcută. 4) Preferinţă deosebită pentru ceva; predilecţie. gust pentru cărţi vechi. gust pentru călătorii. 5) Dorinţă (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; poftă; chef. ♢ A-i trece (sau a i se tăia) cuiva gustul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXgust (gústuri), s.n. – 1. Simţ, senzaţie produsă de o substanţă alimentară. – 2. Savoare. – 3. Înclinaţie, predilecţie, pornire. – 4. Poftă, dorinţă, chef. – 5. Graţie, pricepere, eleganţă. – 6. Opinie, preferinţă. – Mr. gustu. lat. gŭstus (Puşcariu 748; Candrea-Dens., 775; REW 3927; DAR), cf. alb. gust, it., sp. gusto, fr. goût, port. gosto. A fost întărit şi nuanţat în anumite întrebuinţări literare de paralelismul cu fr. goût. – Der. gusta, vb. (a lua puţin dintr-o mîncare sau băutură, a savura, a degusta; a încerca, a experimenta, a afla; a aprecia, a simţi, a înţelege), cuvînt comun întregului teritoriu romanic, cu excepţia Crişanei (ALR, I, 82), cf. mr. gustu, megl., istr. gust (după Puşcariu 749; Candrea-Dens., 776; REW 3926 şi DAR, direct din lat. gŭstāre), şi al cărui ultim sens se datorează exemplului fr. goûter; gustare, s.f. (înv., savoare, gust; mîncare rece între mese; Mold., Trans., Banat, prînz); gustări, vb. (a gusta; a lua puţin dintr-o mîncare), cu suf. expresiv -ri; gustăreţ, adj. (înv., mîncăcios); desgusta, vb. (a se plictisi de), format pe baza fr. dégoûter, cf. mr. disgustare; desgustător, adj. (repugnant; scîrbos); pregusta, vb. (a gusta, a lua o gustare; refl., a se deda unui viciu, a se nărăvi); gustos, adj. (savuros). – Din rom. provine rut. gust, cu adj. gustovnyj (Candrea, Elemente, 408).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERgust s.m. – August. lat. augustus, este simplu dublet al lui agust. – Der. gustar, s.m. (august), cu suf. -ar, sau posibil din lat. augustālis, cf. calabr. agustaricu; gustător, s.m. (august), prin încrucişare cu gusta, fiind perioada de coacere a fructelor.Trimis de blaurb, 12.11.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
