grunz

GRUNZ, grunji (grunzuri), s.m. (n.) Bucată dintr-o materie tare şi sfărâmicioasă; bulgăre. ♦ spec. Bulgăre de noroi îngheţat. – cf. alb. g r u n d ë.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GRUNZ s. v. bulgăre.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



grunz s. m./s. n., pl. grunji/grúnzuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GRUN//Z grunzji m. Bucăţică dintr-un corp sfărâmicios. grunzji de sare. [pl. şi grunzuri] /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



grunz, grunji, s.m. (grúnzuri, s.n.) 1. (pop.) bucată dintr-o materie tare şi sfărâmicioasă; sfărâmătură, bulgăre. 2. asperitate pe o faţă netedă. 3. încreţitură la marginea opincii. 4. drob de sare. 5. bulgăre de glod îngheţat.

Trimis de blaurb, 17.05.2006. Sursa: DAR



grunz (-ji), s.m. – 1. Bucată dintr-o materie sfărîmicioasă. – 2. Grăunte, bob. – 3. Boabă. – 4. Asperitate, zbîrcitură. – var. (s)grunţ. Mr. grundă, pl. grundz, megl. grus. Creaţie expresivă, bazată pe ideea de "rotunjime", cf. glonţ, bo(n)ţ, şi lat. grumus, it., sp. grumo, fr. grumeau (REW 3877), it. grommare "a face crustă". Mr. prezintă un sing. analogic. reconstituit pe baza pl. alb. grundë, krundë provine din mr. – Celelalte explicaţii sînt insuficiente; din mag. göröngy "colină" (Cihac, II, 502; Weigand, JB, XVI, 224); din bg. gruda "bulgăre" (Pascu, I, 194); din alb. (cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118); din alb., încrucişat cu lat. grandia (Capidan, Raporturile, 532); din sl. gruda încrucişat cu grum (Skok 70); din ngr. χόνδρος "boabă" (Giuglea, Dacor., III, 566-98); din v. germ. gruzzi "boabă" (Scriban). – Der. grunzos, grunjos, grunzuros, (s)grunţuros, gronjuros, (s)gronţuros, adj. (cu bulgări). – cf. grum, grumaz.

Trimis de blaurb, 09.11.2007. Sursa: DER