- grum
- grum (grúmuri), s.n. – Grămadă, stivă, teanc. lat. grumus "movilă". Este un cuvînt care, în rom., apare numai în dicţionarele vechi (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 18; Meyer, Neugr. St., IV, 20; Damé), dar pe care nu-l cuprind nici DAR nici vreun lexicograf modern. Nu pare a avea circulaţie actuală. Existenţa sa este atestată şi de mr. grumur "grămadă" (REW 3887) şi de grumura, vb. (Trans., a umple), cuvînt rar, pe care îl menţionează şi îl studiază Lacea, Dacor., II, 624, considerîndu-l der. de la un lat. *grumulāre, de la grumulus (mai curînd, de la pl. grumuri). – Der, sugruma, vb. (a strangula), cf. mr. zgrum, cu pref. su(b)-, ca în suguşa (Puşcariu, Lr., 177; după Pascu, I, 96, de la un lat. *suggrumāre); sugrumător, adj. (care sugrumă); sugrumătură, s.f. (strangulare, parte îngustă).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.