- grui
- GRUI, gruiuri (gruie), s.n. (reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, deluşor, movilă. – et. nec.Trimis de gall, 13.03.2008. Sursa: DEX '98GRUI s. v. colină, deluşor, furcă, măgură, movilă, pisc.Trimis de siveco, 13.03.2008. Sursa: Sinonimegrui s. n., art. grúiul; pl. grúiuri/grúieTrimis de siveco, 13.03.2008. Sursa: Dicţionar ortograficGRU//I gruiie n. 1) Ridicătură de pământ naturală de formă conică, mai mică decât un deal, întâlnită în regiunile de şes sau de podiş; movilă. 2) Porţiune de teren cu suprafaţa înclinată; coastă de deal; costişă; pantă; povârniş. [pl. şi gruiuri] /<lat. grunnium.Trimis de siveco, 13.03.2008. Sursa: NODEXGRUI s.n. v. gruie.Trimis de LauraGellner, 13.03.2008. Sursa: DNgrui1, grui, s.m. (reg.) cocor.Trimis de blaurb, 13.03.2008. Sursa: DARgrui2, grúiuri, s.n. (reg.) 1. pisc, deal, colină, dâmb. 2. piscul carului; botul saniei. 3. cârlig în chei, de care se leagă bărcile.Trimis de blaurb, 13.03.2008. Sursa: DARgrúi (grúi), s.m. – (Trans.) Cocor. – var. grue. lat. grūs, grūem (Puşcariu 742; Candrea-Dens., 770; DAR).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERgrúi (-i), s.n. – 1. 1. Movilă, colină, deluşor. – 2. Dulap de loitră la căruţă. – var. (rar) gruńu. Mr. gruńu "bărbie". lat. grunnium "rît de porc", cf. fr. groin (Candrea; Scriban); din lat. grunnire "a grohăi". Semantismul prezintă un paralelism absolut cu bot şi rît. În privinţa fonetismului, var. (atestată în Revista critică, III, 156), şi mr., ca şi împrumuturile din sl., indică limpede evoluţia cuvîntului. După Papahagi, Notiţe, 25, din lat. grumus "movilă", trecut la *grumeus. Pascu, I, 109 şi Arch. rom., VI, 214, pleacă de la un tracic *goroneum, reprezentant al unei rădăcini gor-, ca în sl. gora "pădure". Spitzer, Archiv., CXXXIV, 134, propune un lat. *(c)oronium, de la corona; J. Brüch, Archiv., CXXXXV, 416, lat *grunium, şi Joh. Hubschmidt, Alpenwörter roman. u. vorroman. Ursprungs, Berna, 1951, p. 14, se gîndeşte la un cuvînt alpin, acelaşi care ar fi dat fr. groin. cf. şi Bărbulescu, Archiva, XLV, 291-3. Der. gruieţ, s.n. (colină); gruios, adj. (povîrnit). Din rom. provine rut. gruny, chruny (Miklosich, Wander., 16), ceh. gruň (Meyer, alb. St., IV, 96).Trimis de blaurb, 13.03.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.