- graniţă
- GRÁNIŢĂ, graniţe, s.f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ♢ Peste (sau dincolo de) graniţă = în străinătate. ♦ p. gener. fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98GRÁNIŢĂ s. 1. v. frontieră. 2. v. limită.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimegrániţă s. f., g.-d. art. grániţei; pl. grániţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficGRÁNIŢ//Ă graniţăe f. 1) Linie de demarcaţie naturală sau convenţională care desparte diferite ţări; frontieră; hotar. ♢ Peste (sau dincolo de) graniţă într-o ţară străină. De peste graniţă dintr-o ţară străină. 2) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; hotar. [G.-D. graniţei] /<bulg., sb. granicaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXgrániţă (grániţe), s.f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniţă. sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s.m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.