- goni
- GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ♢ refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ fig. (înv.) A urmări (o ţintă, un ideal). 2. tranz. A alunga, a izgoni. 3. intranz. A alerga, a fugi. 4. refl. şi intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). – Din sl. goniti.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98GONÍ vb. 1. v. alerga. 2. v. fugări. 3. v. hăitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. împerechea.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimegoní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gonésc, imperf. 3 sg. goneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. goneáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA GON//Í goniésc 1. tranz. 1) (fiinţe) A face să fugă, alergând din urmă; a fugări. 2) (animale sau păsări de vânătoare) A alunga îndreptând spre locul de pândă al vânătorilor. 3) (fiinţe) A forţa să plece (în altă parte); a da afară; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se mişca foarte repede. /<sl. gonitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE GON//Í pers. 3 se goniéşte intranz. (despre vitele cornute) A se împerechea în vederea reproducerii. /<sl. gonitiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXgoní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. – 2. A urmări, a vîna, a hăitui. – 3. A vîna, a merge la vînătoare. – 4. A urmări, a sîcîi, a chinui. – 5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. – 6. A se grăbi. – 7. A se împreuna taurii cu vacile. – Mr. agunescu, agunire. sl. goniti (Miklosich, Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg. goniă, sb. goniti. Se foloseşte şi în formele der. izgoni şi prigoni. Der. goană, s.f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare); gonitură, s.f. (înv., urmărire); gonaci, s.m. (urmăritor; hăitaş; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum); gonaş, s.m. (Mold., urmăritor); goniţă, s.f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator); goniţar, s.m. (insectă, Hydrometra paludum); gonitor, s.m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelaţia Taurului; insectă, Hydrometra paludum); gonitorie, s.f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
