gogă

gógă s.f. (reg., înv.) 1. nucă cojită. 2. gogoriţă.

Trimis de blaurb, 16.05.2006. Sursa: DAR



gógă (-gi), s.f. – 1. Nucă. – 2. Baubau, sperietoare. Creaţie expresivă, cf. cocă. Coincide cu alte formaţii de acelaşi tip, ca alb. gogë "baubau", mag. gogó "nucă"; este interesantă coincidenţa cu sp., unde coco are de asemenea dublul sens de "boabă, fruct rotund" şi de "fantasmă". Este dublet al lui gog, s.m. (tont, prost), cf. coc faţă de cocă. După DAR, gog ar proveni de la Gogu, prescurtare familiară de la Gheorghe. Cihac, II, 717; Philippide, II, 715; DAR; Rosetti, II, 117 şi Puşcariu, Lr., 265 îl pun în legătură pe gogă cu alb. Caracterul expresiv al acestor formaţii a fost indicat încă de Spitzer, Mitt. Wien, 320-33. După Lahovary 330 sînt cuvinte anterioare indoeurop. Der. goagă, s.f. (popic, bilă); gogea, s.f. (bulgăre de sare gemă); goghe, s.f. (copil, prunc); goghie (var. gughie), s.f. (plevuşcă, peşte mărunt); gogi, vb. (a curăţa de nuci); goglează (var. gogle(a)z), s.f. (coajă, pieliţă; talaj; bagatelă), pentru a cărui der. cf. cocleţ (primul sens pare a fi în legătură cu gogi, al doilea cu gogoaşe "minciună"; DAR menţionează mag. goklesz "inutil", care ar putea deriva din rom.); gogleţ, s.m. (prost, tont), cf. mag. gágó (DAR crede că mag. e sursa cuvîntului rom.) ngr. γεγές, alb. gegë "albanez din nord"; gogoloş (var. boboloş), s.n. (grunz, bulgăre), cf. cocoloş; gogon, s.n. (boabă; bilă, obiect rotund în general); gogonat, adj. (rotund, sferic; umflat, exagerat); gogoneţ, adj. (gogonat; umflat; exagerat, ieşit din comun); gogoni (var. gogona), vb. (a umfla); gogonea, s.f. (fruct; varietate de roşie); gogoroană, s.f. (Trans., bomboană); gogoriţă, s.f. (sperietoare, baubau); gogoloasă, s.f. (sperietoare, baubau); gorgună (var. gorgoană), s.f. (vrăjitoare bătrînă, femeie rea); gorgoane, s.f. pl. (spirite), care, după ipoteza improbabilă a lui Bogrea, Dacor., IV, 820, s-ar explica prin intermediul lui gorgon, s.n. (tril de muzică orientală) şi acesta de origine necunoscută (apropierea de numele de Gorgona, cf. Tagliavini, Arch. rom., XII, 204, este extrem de incertă); gorgoni, vb. (a goni, a alunga), der. al cuvîntului anterior şi în acelaşi timp reduplicare expresivă de la goni, al cărui sens primar trebuie să fi fost "a da dracului"; gojgar, s.n. (groapă), a cărui der. nu este clară, dar. cf. goagă, goţă, s.f. (Trans., sperietoare); goţoi, s.m. (Trans., mască ce se scoate în procesiunea de Sfîntul Gheorghe). – cf. gogoaşe, gogoman, gurgui.

Trimis de blaurb, 29.10.2007. Sursa: DER