- glod
- GLOD, gloduri, s.n. (pop.) 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau îngheţat. – (1) cf. magh. g a l á d, (2) rus. g l u d a.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98GLOD s. v. mâl, mocirlă, nămol, noroi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeglod s. n., pl. glóduriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficGLOD gloduri n. 1) Pământ muiat (de apa ploilor, a zăpezilor); noroi; tină. ♢ A frământa glodul a merge mult timp prin glod. 2) rar Bulgăre de pământ uscat sau îngheţat. /<ung. galád, rus. gluda.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXglod (glóduri), s.n. – 1. Noroi, mîl. – 2. Bulgăre de pămînt, cocoloş, masă rotundă. – 3. Ştiulete de porumb. – 4. (Trans. de Vest) Fructă. Creaţie expresivă, bazată pe rădăcina glo-, care exprimă ideea de "bălăceală" şi pe aceea de "obiect rotund". Este probabil o formă disimulată de la *glog-, cf. glogozi "a bălmăji"; pentru alternanţa cons., cf. gînganie şi gîndac. Cu ultimul sens se foloseşte la pl. gloade, cf. goldane. Explicaţiile care s-au căutat pe baza etimoanelor străine nu sînt satisfăcătoare; cuvînt identic cu gloată, după Cihac, II, 122; în legătură cu mag. galád "murdar" sau cu rus. gluda "cocoloş" după DAR; cu letonul glud, după Scriban. Der. glodos, adj. (plin de noroi, noroios); gloduros, adj. (noroios; frămîntat, accidentat, cu gloduri); glod(ă)rie, s.f. (loc plin de mîl); gludie, s.f. (Trans., bulgăre de pămînt); îngloda (var. înglodi), vb. (a înnămoli, a împotmoli).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.