ghioc

GHIÓC¹, ghioci, s.m. (bot.; reg.) Albăstrea. – et. nec.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GHIÓC², ghiocuri, s.n. Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porţelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuinţată ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ♢ expr. A da cu ghiocul sau a căta (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – lat. *cloca (=cochlea).

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GHIÓC s. (bot.; Centaurea phrygia) (reg.) dioc, smoc, zglăvoc, floarea-florilor.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



GHIÓC s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriţă, vineţea, vineţică.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ghióc (bot. ) s. m., pl. ghióci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ghióc (zool. ) s. n., pl. ghiócuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GHIÓC ghiocuri n. 1) Melc de mare cu cochilia ovală, albă şi lucioasă. 2) Cochilia acestui melc folosită ca podoabă sau pentru ghicit. ♢ A da cu ghiocul (sau a căuta (cuiva) în ghioc) a ghici cu ghiocul. /<lat. cloca

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ghióc (-ci), s.m. – Scoică marină a moluştei denumite Cypraea moneta, apreciată pentru albeaţa ei şi pentru folosirea pe care i-o dau ţigăncile ghicitoare, care pretind că află viitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoicii. – var. ghioacă. lat. căvum "gaură", al cărui rezultat *gău, cf. găoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui găoace. Alternarea fonetismului se explică poate printr-o intenţie expresivă, care ar fi apropiat acest cuvînt de rădăcina ghiolc-, care indică zgomotul unui lichid într-un recipient închis, şi al cărui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcăi. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca "coajă verde de nucă" (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze *cloca (Puşcariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotrivă Densusianu, rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca "ţeastă" (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s.m. (scoică; floare, aişor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curăţa de coajă); ghioş, adj. (Mold., alb), de la ghioci, cu pronunţarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidentă atît datorită culorii comune, cît şi folosirii lui ghiocel "scoică" (cf. Puşcariu, Diminutiv., 171); totuşi, Lexiconul de la Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de la lat. glaucium, şi Philippide, Principii, 38, de la lat. *glaucĕllus. Pentru desghioca, a cărui der. este normală, pe baza lui ghioc "coajă" (sens neatestat, dar care apare pentru găoace), Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 275 pleca de la lat. cauca, şi Candrea, rom., XXXVI, 325, de la un lat. *disglubĭcāre (cf. împotrivă REW 2011). – cf. găoace, gaură, sgău.

Trimis de blaurb, 19.10.2007. Sursa: DER