- german
- GERMÁN, -Ă, germani, -e, s.m. şi f., adj. 1. s.m. şi f. (La pl.) Denumire generală dată unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul şi nordul Europei; (şi la sg.) persoană aparţinând unuia dintre aceste popoare. 2. s.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Germaniei sau este originară de acolo. 3. adj. Care aparţine Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemţesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germană. – Din lat. Germanus.Trimis de gall, 16.06.2002. Sursa: DEX '98GERMÁN s., adj. 1. s. neamţ. 2. adj. germanic, nemţesc, (înv.) tudesc. (Populaţie german.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimegermán s. m., adj. m., pl. germáni; f. sg. germánă, g.-d. art. germánei, pl. germáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficvest-germán adj. m. germanTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficGERMÁN1 germană (germani, germane) Care aparţine Germaniei sau populaţiei ei; din Germania; nemţesc. /<lat. GermanusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXGERMÁN2 germană (germani, germane) m. şi f. 1) Persoană care făcea parte din unul dintre popoarele indo-europene (goţii, vandalii, saxonii etc.) ce au locuit în antichitate în centrul, vestul şi nordul Europei. 2) Persoană care face parte din populaţia de bază a Germaniei (şi a Austriei) sau este originară din Germania (sau din Austria); neamţ. /<lat. GermanusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXGERMÁN, -Ă I s. m. (pl.) popoare indo-europene care au locuit în antichitate în centrul, vestul şi estul Europei. II. adj., s. m. f. (locuitor) din Germania. ♢ (s. f.) limbă vorbită de germani (II). (< lat. germanus, fr. germain)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNgermán (germánă), adj. – Neamţ. lat. germanus (sec. XIX). – Der. germanic, adj.; germanism, s.n.; germanist, s.m.; germanistică, s.f.; germaniza, vb.; germanofil, adj.; germanofob, adj.; antigerman, adj.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.