garg

garg- – Rădăcină expresivă, ale cărei der. desemnează insecte, ca gîng-; cf. şi bg. gurgulica "turturea", ngr. γαργάρι, sp. gorgojo, lat. curculio. Der. gărgăriţă, s.f. (insectă, Calandra granaria; nume dat mai multor insecte, Bruchus pisi, Tinea granella, Coccinella septempunctata), care uneori se derivă, probabil neîntemeiat, din lat. *gurgulus în loc de curculis (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 586); din ngr. γαργάρι (Bogrea, Dacor., IV, 816); din bg. găgrica (Conev 52) sau din sb. gàgrica (Cihac, II, 116), dar care trebuie să fie un der. de la tema expresivă reduplicată gărgăr-, cu suf. -iţă, cf. veveriţă, bivoliţă; originea expresivă este de asemenea evidentă, datorită numărului mare de var.: gîrgără, gîrgăliţă, gărgăliţă, gîlgăriţă, etc. Din aceeaşi rădăcină provine gărgăun, s.m. (insectă, trîntor, Vespa crabro; bondar, bărzăun, Bombus terrestris; Molia-stupilor; îngîmfat, îmfumurat, fanafaron), cf. şi găun (după DAR şi Scriban, din lat. crabro, ceea ce pare dificil, cf. REW 2293). – Der. gărgăriţos (var. gărgăliţos, gărgăricios), adj. (viermănos), gărgăriţit (var. (în)gărgăriţat), adj. (viermănos); gărgăunos, adj. (viermănos). Din rom. provin bg. gargarica (Capidan, Raporturile, 215); sb. gagrica, rut. gulgulyca, gergelyca, mag. gergelice, gergerice (Candrea, Elemente, 405; Berneker 290).

Trimis de blaurb, 09.10.2007. Sursa: DER