gaiţă

GÁIŢĂ¹, gaiţe, s.f. 1. Pasăre înrudită cu corbul, de mărimea unei ciori, cu penajul brun-roşcat, cu dungi albastre şi negre pe aripi, cu coada neagră, care poate imita sunetele scoase de alte păsări (Garrulus glandarius). ♢ Gaiţă de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeşte mult şi fără rost. [pr.: ga-i-] – cf. bg., scr. g a l i c a.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GÁIŢĂ² s.f. (reg.) Petrol lampant. ♦ Lampă ţărănească cu petrol. [pr.: gai-] – Din gaz (după opaiţ).

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DLRM



GÁIŢĂ s. (ornit.) 1. (Garrulus glandarius) (Bucov.) galiţă, ghindar, (Transilv.) matieş, (Transilv. şi Ban.) zaică, (Transilv.) zăicoi. 2. gaiţă-de-munte (Nucifraga caryocatactes) = alunar, (Mold. şi Bucov.) nucar.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



GÁIŢĂ s. v. flecară, gaz, guralivă, limbută, palavragioaică, petrol, lampant, vorbăreaţă.

Trimis de siveco, 17.03.2009. Sursa: Sinonime



gáiţă s. f. (sil. ga-i-), g.-d. art. gáiţei; pl. gáiţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GÁIŢ//Ă gaiţăe f. 1) Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj pestriţ, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte păsări. ♢ gaiţă de munte pasăre de munte sedentară, cu cioc puţin încovoiat spre vârf, cu coadă lungă şi cu penaj negru (care se hrăneşte cu alune, ghindă, seminţe de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoană, mai ales femeie, care vorbeşte mult şi fără rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX