- fâş
- FÂŞ1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mişcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee.Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98FÂŞ2, fâşuri, s.n. 1. Material impermeabil subţire, folosit pentru confecţionarea hainelor de ploaie. 2. Haină de ploaie confecţionată din acest material. – Din fâş1.Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98FÂŞ s. v. impermeabil.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefâş interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficfâş s. n., pl. fâşuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFÂŞ interj. (se foloseşte, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de foşnetul frunzelor, al hârtiei etc.). /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfîş interj. – Exprimă şuieratul sau fluieratul. – var. fîşt, interj. (exprimă zgomotul unei mişcări rapide şi scurte); fliş, interj. (exprimă şuieratul). Creaţie expresivă, cf. Puşcariu, Dacor., I, 86; Iordan, BF, VII, 257. – Der. fîşîi (var. fîş(f)ăi, fîş(f)îi, fîşcii, foş(f)ăi, fojgăi, foşcălui), vb. (a şuiera, a vibra; a trosni; a mişuna); fîşcii, vb. (Mold., a vorbi printre dinţi); fîşni (var. foşni, foşnăi), vb. (a şuiera); fîşiială (var. fîşîială, fîşneală, foşcăială, fojgăială; fîşiitură, fîşcîitură, foşnitură, foşcăitură), s.f. (trosnet, şuierat); fîşîitor (var. foşnitor, fojgăitor, foşcăitor), adj. (care foşneşte); fişcă, s.f. (nuia, bici); fişcăi, vb. (Trans., a şuiera); fîşcău, s.n. (Bucov., iarbă); fiştigoaie, s.f. (trişcă); foşnet, s.n. (şuier, zumzet, trosnet), în loc de foşnit, alterat ca sunet, răcnet, etc.; fîşneţ, adj. (ager; cu sensul de "mîndru" pe care îl propune DAR nu ne este cunoscut). Fiştoc (var. sfiştoc), s.n. (mătăuz; mănunchi) este un der. de la fişcă, cu suf. -oc. Prin metateză s-a obţinut şfichiu, s.n. (pleasnă de bici), numit astfel fiindcă face să pocnească biciul (după Cihac, II, 338, din ceh. švih "lovitură de bici"; după Scriban, din sl. sŭvitŭkŭ "tăietură, secţionare"); der. şfichiui, vb. (a biciui, a muşca, a răni); şfichiuială, s.f. (muşcătură). De la var. fliş (cu l expresiv, cf. flacără, flămînd), provin: flişcă, s.f. (trişcă; palmă, lovitură; femeie vorbăreaţă); frişcă, s.f. (nuia; palmă, lovitură; codobatură; smîntănă (smântână) bătută; fată frumoasă, mîndreţe de fată), alterare a cuvîntului anterior (pentru sensul de "smîntănă (smântână) bătută", cf. fr. crême fouettée); trecerea semantică la "fată frumoasă" este firească, prin intermediul noţiunii de "lucru excelent"; cf. sp. guayabo, Iordan, BF, VII, 265); flişcui (var. flişcăi, flişchii), vb. (a şuiera; a biciui); flişcoaie, s.f. (trişcă); fliuşcă, s.f. (trişcă; femeie certăreaţă; măsură de capacitate pentru băuturi alcoolice, în valoare de un sfert de litru), ultimul sens prin încrucişare cu germ. Fläschchen "sticluţă"; fliuşcar, s.m. (beţiv). cf. fleur, fluştura.Trimis de blaurb, 16.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.