fântână

FÂNTẤNĂ, fântâni, s.f. 1. Construcţie alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereţii pietruiţi) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă şi care serveşte la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puţ. ♢ expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acţiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcţie de zid, de piatră etc. care adăposteşte o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (reg.) Izvor. [pl. şi: (rar) fântâne] – lat. fontana.

Trimis de LauraGellner, 08.05.2004. Sursa: DEX '98



FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puţ, (reg.) bunar, (înv.) cişmea. (Du-te la fântână şi adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, ţâşnitoare) v. arteziană.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârşie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



FÂNTÂN//Ă fântânăi f. Construcţie alcătuită dintr-o groapă săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, care serveşte pentru alimentarea cu apă potabilă. [G.-D. fântânii] /<lat. fontana

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



fântână, fântâni, s.f. 1. (înv.) apă care izvorăşte, izvor. 2. (reg.) hogeac, ochiul-podului, uroaie, marchioţă, fumar, băgeagă, cucuvaie, cucumea, cubea.

Trimis de blaurb, 08.05.2006. Sursa: DAR



fântînă (fântấni), s.f. – 1. Izvor. – 2. Puţ. – mR. făntînă, megl. făntǫnă, istr. făntărę. lat. fontāna (Diez, I, 185; Puşcariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine. – Der. fîntînar, s.m. (persoană care face sau repară fîntîni); fîntînea, s.f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER