- fân
- FÂN s.n. Iarbă cosită şi uscată, servind ca nutreţ pentru vite; fânaţ. – lat. fenum.Trimis de LauraGellner, 08.05.2004. Sursa: DEX '98CRINUL-FÂNULUI s. v. crin-galben.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeFÂN s. v. firuţă, şovar-de-munte.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeFÂNUL-CĂMÍLEI s. v. roşăţea.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeFÂNUL-CÂINELUI s. v. roşăţea.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeFLOAREA-FÂNULUI s. v. firuţă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimefân s. n., pl. fânuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFÂN fânuri n. Nutreţ din iarbă cosită şi uscată. ♢ Ori fân, ori paie una din două; sau una, sau alta. /<lat. fenumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfîn (fấnuri), s.n. – 1. Iarbă cosită şi uscată. – 2. Plantă, Poa tratensis. – Istr. fir. lat. fēnum (Puşcariu 612; Candrea-Dens., 589; REW 3247; DAR), cf. vegl. fin, it. fieno (sard. fenu), prov. fen, fr. foin, sp. heno, port. (feno). – Der. finărie, s.f. (fîneaţă); fîneaţă, s.f. (teren pe care creşte iarba pentru fîn), cu suf. -eaţă (după DAR de la un lat. *fēnicia); finaţ, s.f. (fîneaţă; fîn), care pare un sing. nou, refăcut de la pl. fîneţe, al cuvîntului anterior (după Puşcariu 613; Candrea-Dens., 590; DAR şi Giuglea, LL, 37, de la un lat. *fēnacium); fînos, adj. (cu mult fîn). cf. afîna.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.