- furt
- FURT, furturi, s.n. Infracţiune care constă în însuşirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoţie, furătură. – Din lat. furtum.Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98FURT s. 1. furat, furătură, hoţie, pungăşeală, pungăşie, (livr.) rapt, (pop. şi fam.) hoţomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. şi fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărăşug, tâlhărire, tâlhărşag, tâlhuşag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coţcărie, şterpeleală, şterpelire, (arg.) mangleală, şuteală. (A comite un furt.) 2. sustragere, (rar) sustracţie, (fam.) subtilizare, şterpelire. (furtul unei sume de bani.)Trimis de siveco, 20.12.2007. Sursa: Sinonimefurt s. n., pl. fúrturiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFURT furturi n. Delict constând în însuşirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoţie. /<lat. furtumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfurt (fúrturi), s.n. – Hoţie, infracţiune. – Mr. furtu. lat. fŭrtum (Puşcariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. În rom. nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul der. său furtişag, s.n. (hoţie, furt), folosit din sec. XVI. cf. Densusianu, rom., XXXIII, 279.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.