fura

FURÁ, fur, vb. I. tranz. 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine altcuiva; a lua ceva fără nici un drept de la cineva, păgubindu-l; a hoţi, a jefui, a prăda. ♢ loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ♢ expr. Pe furate(le) = prin furt, prin răpire, prin hoţie. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furiş (cu dragoste). A fura (cuiva) o sărutare (sau un sărut) = a săruta pe furiş sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-şi însuşi pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face şi imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndrăgostit. ♦ A răpi pe cineva. ♦ fig. A lua pe neaşteptate, pe nesimţite; a cuprinde. ♢ expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cădea pradă gândurilor, a medita îndelung. ♦ refl. (Neobişnuit) A pleca pe furiş; a fugi. 2. fig. A fermeca, a vrăji. [Formă gramaticală: (în loc.) furate, furatele] – lat. furare.

Trimis de romac, 11.03.2004. Sursa: DEX '98



FURÁ vb. 1. a-şi însuşi, a lua, a sustrage, (rar) a hoţi, (reg.) a şuchea, a şuchiri, (prin Transilv.) a ciuşdi, (prin Bucov.) a hărşni, (Mold.) a paşli, (Transilv.) a pili, (înv. şi fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a şpilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a şparli, a şterge, a şterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a şucări, a şuti. (A fura un stilou.) 2. v. prăda. (L-au fura hoţii.) 3. v. pungăşi. 4. a-şi însuşi, a sustrage, (fam.) a şterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A fura un bun străin.) 5. v. răpi.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



FURÁ vb. v. fofila, furişa, strecura.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



furá vb., ind. prez. 1 sg. fur, 3 sg. şi pl. fúră, 1 pl. furăm

Trimis de siveco, 28.03.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



A FURÁ fur tranz. 1) (bunuri care aparţin altcuiva) A-şi însuşi pe nevăzute (în mod nelegal sau cu forţa); a răpi. ♢ fura (pe cineva) cu ochiul (sau cu privirea) a privi pe cineva pe ascuns şi cu dragoste. 2) fig. A lua pe neaşteptate sau pe nesimţite. Vântul i-a furat pălăria. ♢ fura (cuiva) o sărutare a săruta pe neaşteptate (pe cineva). 3) fig. (persoane sau manifestările lor) A copleşi fermecând. L-a furat frumuseţea naturii. ♢ fura inima (cuiva) a) a încânta (pe cineva); b) a face (pe cineva) să se îndrăgostească. fura (cuiva) ochii (sau vederile) a rămâne încântat, uitându-se la cineva. /<lat. furare

Trimis de siveco, 14.03.2006. Sursa: NODEX



furá (fúr, furát), vb. – 1. A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine alcuiva, a hoţi, a jefui. – 2. A fermeca, a vrăji, a fascina. – 3. A răpi. – 4. A se strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr. fur. lat. fūrāre (Puşcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591; DAR), cf. it. furare, prov. furar, cf. fur, furt. Der. furat, s.n. (faptul de a fura, hoţie, îndeletnicire a hoţilor); furător, adj. (care te fură, seducător, răpitor); furătură, s.f. (hoţie, furat); furăciune, s.f. (Basar., furt, hoţie); furgăsi, vb. (a şterpeli), compunere hazlie de la fura şi găsi; furlua, vb. (a şterpeli), compunere hazlie cu lua; furgăseală, s.f. (furat); furiş, adv. (pe ascuns, tiptil; adj., clandestin); furişa, vb. (a se strecura pe nesimţite). – Din rom. provine săs. furisch.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER