- frunză
- FRÚNZĂ, frunze, s.f. 1. Organ principal al plantei, care îi serveşte la respiraţie, la transpiraţie şi la asimilaţie, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiţă (peţiol). ♢ loc. adv. Ca frunza şi ca iarba = numeros. ♢ expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupaţie serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor şi cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus şi manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfăţişarea frunzelor de ferigă. – lat. frondia (< frons, -ndis).Trimis de zaraza_joe, 13.09.2007. Sursa: DEX '98FRUNZA-TĂIETÚRII s. v. vindecea.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeFRUNZA-VOINÍCULUI s. v. brâncuţă, usturoiţă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeFRÚNZĂ s. (bot.) 1. (pop.) foaie. (Creangă cu frunză verzi.) 2. frunză embrionară v. cotiledon. 3. frunză-de-potcă (Chenopodium murale) = (reg.) iarba-drumurilor.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeFRUNZE-DE-PIÁTRĂ s. pl. v. spanac-porcesc.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimefrúnză s. f., g.-d. art. frúnzei; pl. frúnzeTrimis de siveco, 24.05.2007. Sursa: Dicţionar ortograficfrúnză-de-pótcă s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcăTrimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Dicţionar ortograficFRÚNZ//Ă frunzăe f. Organ al plantelor superioare, format dintr-o lamă verde (limb), care se leagă de ramură printr-o codiţă (peţiol). frunză de stejar. ♢ frunză verde început caracteristic al unor cântece populare. [G.-D. frunzei] /<lat. frondeaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfrúnză (frúnze), s.f. – 1. Foaie (verde). – 2. (înv.) Foaie de hîrtie. – Mr. frăndză, frîndză, megl. frunză, istr. frunzę. lat. frōndia (Puşcariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530; DAR; Lausberg, Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it. fronza (Battisti, III, 1723), calabr. frunda, sard. frundza, salm. froncia, gal. fronza, port. fronça şi ngr. φρουνζάτον "pergolă". Der. frunzar, s.n. (desiş, umbrar); frunzar, s.m. (luna mai; varietate de ciuperci comestibilă); frunzărel, s.m. (buchet); frunzări, vb. (despre animale, a paşte rupînd vîrful crengilor; a ronţăi, a crănţăni; a răsfoi); frunzătură (var.frunzărie, frunzărime), s.f. (frunziş); frunziş (var. frunzet), s.n. (mulţime de frunze); frunzos var. (frunzăros), adj. (cu frunze multe şi dese); frunzişoară, s.f. (dim. de la frunză; aril de nucşoară); înfrunzi, vb. (a da frunze, a înverzi), pe care Densusianu, Hlr., 147, Puşcariu 854 şi Candrea-Dens., 663 consideră a fi reprezentant al unui lat. *infrōndῑre); înfrunzit, s.n. (anotimpul în care înfrunzesc copacii, primăvara); desfrunzi, vb. (a pierde frunza; a desfrunzi).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
