- frică
- FRÍCĂ, (rar) frici, s.f. Stare de adâncă nelinişte şi tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoşare. ♢ loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ♢ loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ♢ expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoşa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de nelinişte, de teamă. A şti de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – cf. gr. p h r i k ē.Trimis de zaraza_joe, 23.01.2004. Sursa: DEX '98Frică ≠ îndrăzneală, neînfricareTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeFRÍCĂ s. 1. teamă, temere, (livr., fam. şi depr.) poltronerie, (franţuzism) aprehensiune, (rar) temut, (pop.) păsare, (înv. şi reg.) scârbă, (înv.) stideală, stidinţă, stidire, teamăt, temătură, temoare, (latinism înv.) timoare, (arg.) târşală, târşă. (Nu simţea nici un pic de frică.) 2. v. sperietură.Trimis de siveco, 12.02.2008. Sursa: Sinonimefrícă s. f., g.-d. art. frícii; pl. friciTrimis de siveco, 21.01.2009. Sursa: Dicţionar ortograficFRÍ//CĂ fricăci f. Stare de nelinişte sufletească cauzată de un pericol; teamă. [G.-D. fricii] /cf. gr. phrikeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfrícă (fríci), s.f. – Teamă, spaimă. – Mr. megl. istr. frică. ngr. φρίϰη (Murnu 26, Pascu, I, 193; DAR; Sandfeld 30; Rosetti, II, 67). Prezenţa sa în istr. arată că este un împrumut foarte vechi. cf. şi alb. firkë (Meyer 110). Der. fricos, adj. (care se teme, laş, sperios; înv., îngrozitor); înfrica, vb. (a speria, a înspăimînta); înfricoşetor, adj. (îngrozitor); neînfric(oş)at, adv. (imperturbabil, netulburat). – Din rom. provine rut. fryka.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.