- fragă
- FRÁGĂ, fragi, s.f. Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greşit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos şi roşu pe suprafaţa căruia se găsesc presărate fructele. 2. Compus: fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dinţate, cu flori aşezate la subsuoara frunzelor şi cu fructe roşii (Blitum virgatum). 3. (reg.; uneori determinat prin "de pom") Dudă. [var.: frag s.m.] – lat. fraga.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98FRÁGĂ s. (BOT.) (reg.) pomiţă.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeFRÁGĂ s. v. dudă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefrágă s. f., g.-d. art. frágii; pl. fragi, art. frágileTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFRÁ//GĂ1 fragăgi f. Varietate de viţă de vie, având struguri cu bobiţe rotunde, plăcut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fragaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXFRÁGĂ2 f. Fructul fragului. /<lat. fragaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXfrágă (-gi), s.f. – 1. Fruct comestibil de plantă (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Dudă (Morus alba, Morus nigra). – Mr. frangă, istr. frǫş. lat. fragum (Puşcariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstrează că pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însă în rom. există şi forma paralelă frag, s.m. – Der. frag, s.m. (plantă erbacee al cărui fruct este fraga); frăgar, s.m. (Trans., dud); frăget, s.n. (loc cu fragi); frăguliţă, s.f. (plantă, Adoxa moschatellina); frăgurel, s.m. (plantă, Potentilla micrantha).Trimis de blaurb, 24.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.