foitaş

foitáş, foitáşe, s.n. (reg., înv.) bucată de hârtie (sau de zdreanţă) cu care se astupau ţevile puştilor vechi; încărcătura unei astfel de puşti.

Trimis de blaurb, 10.05.2006. Sursa: DAR



foitáş (-şuri), s.n. – Vergea de armă de foc. – var. făitaş. Mag. foitas (Cihac, II, 501; DAR). – Der. fuitui (var. fultui), vb. (a umple cu cîlţi), cf. mag. fojtani; fuituială (var. fultuială, hultuială), s.f. (cîlţi; vergea); fuituitor, s.n. (Trans., băţ cu care se bat cîlţii), ale cărui var. indică o încrucişare cu foltic, folticos, ca şi fultuc, s.n. (perniţă; parazit la lînei). După opinia greşită a lui Philippide, Principii, 90, aceste cuvinte pleacă de la lat. fulcio.

Trimis de blaurb, 22.09.2007. Sursa: DER